sâmbătă, 21 decembrie 2019

Piramida lui Hawkins - Rușinea, primul nivel


Rușinea partea 1 - CUNOAȘTEREA MATRIXULUI NE VA ELIBERA, și vom ajunge chiar să îl iubim
Ne-am propus să începem urcarea muntelui, să ieșim din matrix. Cu atat mai repede va fi cu cât îl înțelegem, ne împrietenim cu el și între noi!
Dar pentru asta trebuie să înțelegem ce simțim și de unde vine emoția, ce programare e la baza piramidei, și ce conexiune are piramida emoțională a lui Hawkins cu spiritualitatea. 

Din perspectiva mea, această piramidă se leagă la fix de sentimentele trăite de om la gustarea din fructul oprit, din Pomul cunoștinței Binelui și Răului, adică a etichetărilor și a mentalităților. 
Perspectiva mea asupra lumii e creaționistă, desigur cu interpretări quantice și upgradare de secol XXI, dar tot pe Dumnezeu îl văd ca matrița după care am fost făcuți. 
Dacă sunt oameni care ridiculizează această 'Poveste a lui ADAM si EVA" din rușine sau din pretenții intelectuale, este un drept fundamental al omului să își răspundă singur la întrebări. 
Dar dacă aceste voci sunt bisericești, din punctul meu de vedere este foarte grav, și am să îmi susțin convingerea că este periculos pentru saltul de conștiință umană, pentru conștiința colectivă. 

AȘA CĂ am să fac eu AICI biserica mea, unde am să îmbrac lucrarea mea într-o lumină de spiritualitate creștină, căreia am să îi dau și o argumentație pe cât posibil de fizică într-o lume cu totul metafizică, în care suntem cu toții captivi din cauza mentalului. 
Dacă Hawkins vorbește despre o piramidă a conștiinței umane, eu întrucâtva nu pot fi de acord decât în mică măsură că omul ar avea conștiință, decât dacă o caută, dar tot va fi o conștiință prin prisma mentală și nu CONSTIINȚA PURĂ ! 
Până la CONȘTIINȚA /DUMNEZEU însă se trece prin etape de conștientizare, și la acestea lucrăm acum. 
Procesele de conștientizare cu siguranță au o pornire diferită pentru fiecare. Dar punctul de convergență pentru toți ESTE același UNU/ EU! 
Să ne dea Dumnezeu poftă mare și un rucsac plin cu energii spirituale, cu răbdare, inteligență, inspirație, și bucurie, să urcăm cât de sus... 

Rușinea, partea 1 (din liveul realizat cu Kato)


Rușinea partea 2 - Să-ți fie rușine că te rușinezi și nu te onorezi! E Păcat! Ești chip divin!
Mulțimea rămâne la baza piramidei propriei împărății, sluga EGO-ului propriu sau hrana EGO-ului altora, începand cu părinții.
E cea mai mare rușine pentru om și omenire să rămână în rușine și să nu își asume divinitatea și puterea de iubire de sine și de aproape la care a fost chemat... 
E cea mai mare rușine pentru părinți să își crească copiii în rușine, și cel mai mare păcat! Păcatul originar care va invalida copiii! 
Dacă nu suntem în stare să le asigurăm copiilor noștri măcar trebuințele fundamentale de pe piramida lui Maslow, măcar să îi lăsăm întregi la minte să și le poată asigura ei cu mai multă liniște și plăcere. Să-i lăsăm în plata lui Dumnnezeu dacă noi nu le putem plăti casa, masa și onoarea de a-i fi avut în viețile noastre! 
Să-i lăsăm întregi la minte să iubească viața și să își ia mai multe de la viață decât le vom putea da noi din preapuținul minții cu care i-am adus în lume și din preapuținul inimii cu care îi creștem...


Rușinea partea 3 - Copilul rușinat și rezonanțele rușinii din viața lui de adult
Atât vă recomand și vă rog: nu dati skip acestui capitol, de dragul urmașilor voștri! 
Chiar și voi înșivă ați putea fi "urmași ai voștri" și să renașteți din cenușă, în caz că v-au ars părinții din circuitele cerebrale ale fericirii, pentru a nu îi face pe ei de rușine/ a-i face pe ei mândri de voi.
 Atât vă recomand și vă rog: nu dați skip acestui capitol !


Rușinea partea 4 - RUȘINE au și popi și Papa: de "Povestea Biblică"! Dar negoț în templu fac fără RUȘINE!
Singura criză de nervi a făcut-o Hristos la negoțul în templu! TEMPLU este și Biserica. Biserica este și clădire dar și biserica vie, credincioșii ei.
Credincioșii au și ei fiecare templul lui -TRUPUL. 
Trup au și necredincioșii, credeți-mă că am văzut... 
TRUPUL FIZIC, este format pe informație transcrisă de pe 10% din ADN-ul părinților, porțiunea responsabilă cu formarea "sacului proteic" căruia îi spunem "CORP FIZIC", și suferă modificări epigenetice, de mediu... 
Doar că restul de 90% din ADN NU ESTE DE GĂSIT, se știe doar ce face: CONDUCE INFORMAȚIE. Oamenii de știință îi spun JUNK (gunoi). 
Comic nu?! să spui 'gunoi" la ceva ce nu găsești sau la ceva ce nu înțelegi... 
Tot așa și cu CONȘTIINȚA, nu se știe unde e și ce este, de aceea oamenii "de știință" rămân la știința lor, și ne conving că sunt serioși cercetători, și că aduc un mare serviciu omenirii prin direcția de căutare materialistă, prin scotocirea macro și microcosmosului... 
Dar dacă cumva acel 90 % face diferența între trupul fizic și cel metafizic, sau legătura între ele? 
Adică "umple" vidul cuantic, pe care oamenii de știință îl admit! 
Credinciosul, de orice religie, are o relație și cu templul lui ca trup metafizic, în care se sălășluiește DUHUL SFANT, VIAȚA INCONȘTIENTĂ, Viața ce dă viață naturii vii, care nu are religie, culoare, sex , etc.
Pentru creștin acest trup metafizic este TRUPUL HRISTIC. Este o realitate metafizică mai reală ca trupul fizic: cu el "călătorești și viețuiești" CONSTIENT, de la alfa la omega, până devii CONȘTIINȚA în care ești una cu HRSITOS... 
Dacă e așa... ce facem cu popii care NU CRED ASTA fără de îndoială, sau NU ÎNȚELEG ASTA, și se rușinează de mistică, și o dau din colț în colț când e vorba de scrierile lor sfinte?! 
Nu facem nimic, că sunt prea mari și tari , dar eu le bat obrazul că fac NEGOȚ ÎN TEMPLU! Negoț și în TEMPLUL din care ar trebui să ne împărtășească cunoașterea lor mistică de HRISTOS, cunoașterea NOETICĂ, prin care să ajungem prin PATANOIA, ( adică fiecare pe calea lui în quanta lui hristică ), ÎN METANOIA! 
Dar fac negoț și în templul celor mai puțin tari în credință, îi smintesc și îi trag pe stânga, îi adâncesc în PARANOIA! 
ȘI EU FAC O CRIZĂ DE NERVI! 
DOAMNE IARTĂ-I/NE!


Abonați-vă la canalul meu youtube, să fiți la curent cu materialele video noi.

Linkul către profilul meu Patreon: https://www.patreon.com/mayarotaru


duminică, 17 martie 2019

Fericire prin misiune și viziune

          A preveni o boală e înțelept, iar a trata cu înțelepciune holistică orice boală, este posibil.

          Dacă  închidem ochii și ne punem întrebarea de unde venim , ce căutăm în această lu me și încotro ne îndreptăm, și vedem o oaie în turmă…
          Eu am primit răspunsul doar după ce am mers o vreme bătând câmpii afară din turmă, fără să îmi fie clar de ce…inconștient am mers pe un drum care îmi confrimă că ”încurcate sunt căile Domnului”! Drumul a fost lung și greu și plin de conflicte, opreliști și tensiuni…și nu am ajuns la capăt și tot greu va fi! Dar drumul a fost mereu pavat cu intenții bune pentru semeni, și deși uneori părea că e spre iad, totuși a contat enorm în forța cu care am zburat peste obstacole și greutăți.
       
         
Cred cu tărie că dacă ești lângă semenii tăi în necaz, se prind aripi de tine, și te zboară peste greutățile tale…
       
         Cred că a fi lângă omul în suferință, ține de misiunea de om și aduce viziune, sau redă viziunea care ni se alterează de copii…


         Aparținem unei comunități și unei cetăți care ne afectează dezvoltarea personală, și nu în modul cel mai bun posibil. Urmărim studiile NASSA despre intuiție și creativitate! 98% indivizi au capacități de geniu până la 5-6 ani. Copiii învață divergent și absorb informația de bază și cu sens pentru sine. După terminarea liceului mai ramân 12% așa, iar după 35 de ani doar 2%



.        Din 98%, 96% suntem alterați??!! și asta doar din cauză că intrăm în sisteme familiale, sociale, de învățământ și discipline de predare deficitare, defectuase și chiar toxice?!
        Suntem introduși în matrice prin învățare convergentă, lipsită de sens pentru sine, și bazată pe frică și rușine. Foarte bună învățătura pentru a construi o cetate bazată pe sclavie, și foarte bun stilul dacă vrei să faci pe cineva să urască învățătura, și să nu iși mai dorescă să se infromeze și educe, să crească după ce termină perioada de formare profesională…
        Dar asta înseamnă că suntem sclavi prin învățături?! și ne înmulțim fără să creștem?! Pregătim alți sclavi pentru cetate?! 


 Merge căt merge , dar problema se pune când ne îmbolnăvim , când otrava a ajuns, și totul se prăbușește în jur! cine ne vine atunci în ajutor??? 


…medicina, psihologia, teologia, toate se erijează în deținătoarea unicului adevăr și minimizeză sau resping contribuția celorlalte…divide et impera! 



    

    Medicina se bazează pe studii depășite despre ADN și celulă, ia în calcul 10% din ADN responsabil de sinteza de proteine , deci a corpului fizic, și restului de 90% îi spune ”junk”! Nu ia încă în calcul sistemul endocanabinoid, deși e descoperit de zeci de ani! Și zi de zi se pierd vieți sau calitatea vieții prin ingnorearea unui sistem asemenea celui respirator, circulator, reproducător, imun, endocrin …sisteme ale corpului omenesc. Un sistem esențial în reglarea celorlalte sisteme și echilibrarea lor, proces numit homeostazie.              

        Medicina neglijează și importanța psihicului în determinismul bolilor, deși psihosomatica este chiar o ramură recunoscută ca știință medicală, și are un traseu palpabil numit hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian. Medicina tratează ce poate: simptome , sindroame și boli de organ,și nu cauzele de îmbolnavire sistemică, iar la răspunsurile grele, ridică din umeri…          

        Psihologia nu are firul epic al felului în care corpul participă la trăireile sufletești și invers. Am putea spune că se ocupă de mentalități dar are și ea mentalitățile ei, și operează cu cuvinte fără să poată defini ce este cuvântul, dar nici nu admite dincolo de mental vreo existență…care creează prin Cuvânt.        Iar Biserica are și voci care te învață de o existență dincolo de mental, care creează prin Cuvânt, dar uneori lipsită de empatie sau chiar plină de otravă. Și te miri că nu răspunde când o chemi pe limba învățată în Biserică …


        Fiecare din ele are un rol minunat în viața omului, iar absența vreuneia ar fi un mare pericol social!…dar cum ar fi să facă niște ajustări de finețe, să se inspire una din alta și să se împletească una cu alta…?! 


     Prin grupe de lucru interdisciplinare, de studenți la medicină, psihologie,asistență socială, teologie, arte plastice, kinetoterapie, informatică, Psihartterra iși propune să educe tineretul interdisiplinar și să participe la construcția unei cetăți mai sănătoase, cu un orizont profesional mai larg și un nivel de conștiință individuală și colectivă mai elevat.       Psihartterra îsi propune să susțină cum poate mai bine individul și cetatea:informațional și educațional, prin conferințe, workshopuri și organizări de evenimente cu strângere de fonduri, expoziții cu vânzare, târguri de artă, magazin virtual cu obiecte de artă și cărți, publicații și broșuri informative și educative în beneficiul cetății și al pacienților abonați ai dispensarului virtual și la canalele informative, educative și inspiraționale ale sale.      Noi avem o misiune care aduce viziunea unei lumi vindecate și a Raiului colectiv… Fericirea individuală nu face doi bani dacă în jurul tău casele ard! Pentru că fără să știi ești și tu în arderea colectivă, în matrix, care te influențează în mod subtil în plan personal. Iar statisticile medicale spun ca în 10 ani, fiecare al patru-lea individ va avea o formă de cancer! iar atunci în fiecare casă va fi o ardere, două, trei.. de ce să nu deviem mersul lumii în acea direcție?! de ce să nu facem un salt de conștiință și să levităm peste catastrofa ce se prezice?! să creem o matrice sănătoasă! 

     Nu trebuie decât să stăm alături de omul în suferință, și aripi se vor prinde de noi, și ne vor zbura peste greutățile noastre…